Cand eram copil stiam ca dupa 1 Martie vine primavara. Faceam la scoala "felicitari" pentru mama, desenam floricele, scriam un text pus pe tabla de "tovarasa" si mergeam mandru nevoie mare acasa, pentru a-mi expune creatiile in fata parintilor. Mama zambea, ma pupa si spunea multumesc. Eu eram fericit desi nu intelegeam exact de ce trebuie sa facem asta si mai ales mi se parea ciudat sa scriem acelasi lucru toti.
Din cotloanele memoriei incerc sa scot cateva fraze... Hm, parca ar fi "Draga mama, Incetul cu incetul am invatat si alfabetul..." Da, greu, nu imi mai amintesc foarte multe. Era ceva despre primavara, poate boboci, nu mai stiu. Mi-as dori sa mai am acum in mana o felicitare din asta. Dar cred ca s-au pierdut demult.
De cand ma stiu am vrut ca intotdeauna sa fac lucrurile altfel decat le fac ceilalti. Sa fiu cumva original, inventiv, sa ma gandesc in alt fel decat s-ar gandi ceilalti. Si de multe ori alegeam o cale mai complicata decat era cazul, sau poate nici nu reuseam sa fac ce mi-am propus. Dar atunci cand reuseam, aveam o satisfactie. Parca lumea era toata a mea si eram fericit la gandul ca am reusit sa fiu ALTFEL.
Acum sunt insa trist. Nu sunt prea multumit. Vad peste tot aceleasi cadre, aceleasi flori, unele mai colorate, altele mai sterse, dupa gust. Si eu in turma. Eh, asta e. Trebuie sa perseverez. A fi altfel inseamna munca mai multa.
Pentru astazi am un cadru banal, cu iz de primavara.